În luna iulie 2018 am lansat proiectul NEST.

Casa NEST se construiește în Comuna Galicea, județul Vâlcea și reprezintă visul lui Alex Tache de a întinde
o mână de ajutor copiilor care au pășit singuri în această lume. Acestui vis s-au alăturat soția și părinții acestuia,
iar împreună vor să le ofere o familie celor 12 copii abandonați care vor intra în această casă.

Discursul fondatorului ocazionat de lansarea proiectului NEST

Proiectul tehnic al Casei NEST a fost realizat de Alina Vîlcu,
unul dintre arhitecții emisiunii «Visuri la cheie» (PRO TV).

Pentru perioada 2014-2020 România a stabilit o serie de priorități cu privire la închiderea instituțiilor de tip vechi și asigurarea tranziției la servicii comunitare, intervenții timpurii și măsuri de prevenție menite să asigure dreptul copilului de a crește într-un mediu familial.

Cel mai important lucru în formarea copilului în primii ani de viață îl reprezintă mediul ambiant în care acesta crește. Atât mediul familial, cat si cel social își lasă amprenta pe personalitatea copilului, influențând în mod decisiv dezvoltarea psihică și fizică a acestuia.

Mediul familial însă are o importanță mai mare, întrucat ceea ce copilul învață în sânul familiei se reflectă mai tarziu în mediul social. Copilul are nevoie să crească într-un mediu familial armonios, fără conflicte, în care să se simtă în siguranță, în care este înțeles, îndrumat și susținut, alături de persoane pozitive de la care să învețe să respecte în mod natural normele sociale.

De aceea Fundația Alex Tache dorește să fie parte activă a acestui proiect național prin construirea unei case de tip familial și preluarea unui număr de 12 copii abandonați din spitalele și orfelinatele de stat. Visul nostru este de a oferi acestor copii o îngrijire adecvată în sânul unei familii, educatie de tip formală și informală, sprijin emoțional, consiliere, educație pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă

Totodata, ne dorim ca aceștia să beneficieze de spațiu larg pentru joacă și relaxare, ateliere de creație, tabere și programe de schimb de experiență, totul pentru a le asigura o dezvoltare armonioasă și pentru a păși în viață cu încredere.